RESTAURARE ÎN SATUL RICHIȘ

Mark Treon – Prima călătorie în România

Prima mea călătorie în România a început în aprilie 1991. Am plecat într-o joi seară de la JFK din New York cu un zbor Tarom și am aterizat la București vineri dimineață. Când am aterizat, aeroportul era stăpânit de o confuzie totală. Erau oameni peste tot, taximetriștii încercau să ne apuce bagajele pe măsură ce ieșeau dintr-o gaură din podea. Am luat cu noi trei rucsacuri de armată SUA de-ale mele, dintre care unul era plin cu lapte pudră și scutece și celelalte două cu hainele noastre. Avocatul nostru român ne-a spus să planificăm o ședere de zece zile…după șapte săptămâni eram tot în România. Ne-am numărat printre cei norocoși. Am găsit-o pe Simona în a patra zi a călătoriei noastre și ne-am petrecut restul timpului discutând cu sistemul juridic român și ambasada SUA și lucrurile nu au mers prea bine în nici unul din cazuri.

A trebuit să o lăsăm pe Simona cu un cuplu român foarte drăguț pe care l-am cunoscut în timpul șederii noastre, pe la jumătatea lunii iunie. Ne-am gândit că ar fi mai ușor să o aducem pe Simona, căreia îi spuneam acum Desiree Simona, în SUA dacă lucram cu sistemul din SUA și, în plus, trebuia să ajungem la absolvirea fiului nostru mai mare, Terri, care termina liceul. În ziua în care am călătorit spre casă de la JFK I am sunat la Ambasada SUA din București și Virginia Young, care era Consilierul SUA, a ridicat receptorul și a spus că viza Simonei Desiree fusese aprobată și că putem să ne întoarcem să o luăm de la Ambasada SUA. Am plâns când i-am spus că ne-am întors în State. A doua zi dimineață, am plecat la JFK ca să mă întorc să o iau pe Desiree Simona și să o aduc la noul ei cămin din Vermont, SUA. Am stat în România mai puțin de 24 de ore, după care m-am urcat iar în avion ca să mă întorc la JFK, la New York. A fost incredibil să o aduc pe micuța Desiree Simona acasă, în noul ei dormitor și să pot să dorm în patul meu, după ce am lipsit 8 săptămâni de acasă.

‘The Chosen Children From România’

În 1992 am fondat o organizație non-profit, The Chosen Children from Romania (Copiii aleși din România). La început, am fost un grup de sprijin pentru părinții cu copii adoptați din România. În anul următor, patru din noi ne-am întors în România cu o groază de lapte praf și hăinuțe pentru copii. Sunt un membru Rotary Club și fost președinte al clubului nostru din Barre, Vermont. Am putut să solicităm și ni s-a acordat o bursă de 25.000 $ în 1994. Acest lucru ne-a ajutat să le furnizăm câtorva orfelinate pătuțuri noi de lemn, paturi suprapuse de lemn, mașini de spălat, uscătoare și multe haine și jucării pentru copii. Am început un program de schimb de experiență cu un liceu local din Buzău, România și ne-am ocupat cu asta timp de câțiva ani – am adus elevi români în SUA și elevi americani în România. Acesta a fost probabil punctul culminant al succeselor noastre. Am continuat cam până în 2002.

În 2002 am dus-o pe Desiree în România pentru prima ei călătorie în țara ei natală. Îmi pusese multe întrebări despre România și despre familia ei de origine. Am plecat în iulie 2002 și ne-am dus în satul unde s-a născut și i-am găsit familia de origine. Acest lucru a fost extrem de interesant și plin de satisfacții pentru Desiree. Întregul sat a venit să o întâmpine și a putut să își întâlnească toți cei 12 frați, unchii și mătușile și bunicii din ambele laturi ale familiei. A fost o zi memorabilă.

În 2013 a murit tatăl meu. Înainte de a muri mi-a spus: ”De-a lungul vieții crezi că ai o grămadă de timp ca să faci de vrei, după care, dintr-o dată, nu mai ei. Dacă este ceva ce vrei să faci, nu amâna, informează-te, ia o decizie bună și fă-o.”
În acea noapte, m-am decis să mă întorc în România și să îmi cumpăr o casă. Mă gândeam de câțiva ani la asta. De-a lungul celor 32 de călătorii pe care le-am întreprins în România, m-am îndrăgostit de această țară. Ador mâncarea, Tuica, mediul rural și, mai ales, oamenii. Prin urmare, în toamna anului 2013 m-am întors în România și am călătorit în Transilvania.

Inspirat de Prințul Charles

După ce am făcut ceva cercetări, am plănuit să caut în sud-estul Transilvaniei, în zona Sighișoara-Târnava Mare. Știam că Prințul Charles cumpărase de curând câteva case în zonă. Am contactat-o pe Caroline Fernolend de la Trustul Mihai Eminescu. Am sunat-o și am hotărât să ne întâlnim la ea acasă, la Viscri. I-am spus că sunt interesat să cumpăr o casă în zonă și că aș dori să îmi recomande un sat. Mi-a spus despre câteva sate și așa mi-am început aventura. După câteva zile, am ajuns la Richiș. Este un sat saxon mic situat într-o vale superbă, în apropiere de Mediaș și Sibiu. Richiș are o biserică saxonă veche din secolul al treisprezecelea, cu un pârâiaș care curge prin centrul satului. În timpul perioadei comuniste, zona era cunoscută pentru producerea de vin alb de calitate. Din nefericire, din 1989, toate viile s-au uscat din cauza lipsei de atenție. Am vizitat mai multe case din sat și am avut norocul de a găsi Casa 123, care era deținută de o doamnă germană care locuia în Germania. Soțul ei murise de curând și voia să-și vândă casa.

După aproximativ un an, am reușit în sfârșit să finalizez achiziția casei. Avea niște probleme cu o parte din acte și a ținut ceva timp până s-a rezolvat tot. Abia după ce l-am cunoscut pe vecinul meu, Dl. Jiga, care deține Casa 122, mi-a venit ideea să deschid un han la țară. Aceste două case se aflau una lângă alta și aveau un perete comun. Mi-am spus că este perfect. Chiar căutam un mod de a justifica călătorii mai frecvente în România.

Ce motiv ar putea fi mai bun decât deschiderea unui mic han? I-am făcut D-lui Jiga o ofertă pentru Casa 122 și am încheiat un târg. Aceasta tranzacție a mers mult mai bine, din moment ce actele D-lui. Jiga erau în regulă. Planul meu era să deschid hanul, Hanul de la Richiș, până în toamna lui 2018 sau chiar mai devreme. Într-o primă etapă, voiam să renovez Casa 122, ca să fie totul în regulă cu ea. După ce rezolvam cu Casa 122, voiam să încep etapa a doua, renovarea Casei 123. Voiam să păstrez casa principală din Casa 123 privată, pentru familia Treon și să mai adaug 5-6 camere prin renovarea hambarului mare. Așa, ambele case ar avea un număr total de camere de 12-14 dormitoare cu băi private. Aceasta ar fi o casă de vacanțe grozavă pentru copiii mei. Toți trei copiii mei au fost în România de mai mute ori.

Vom crea 10-12 locuri de muncă în satul Richiș, de care satul chiar are nevoie. Toată mâncarea va fi pregătită și gătită în stilul tradițional saxon, român și maghiar de femeile locale din sat. Planul meu este să creez un trust mic cu o parte din profituri și să îl donez satului pentru lucrări de întreținere.

Renovarea se va face în conformitate cu tehnicile tradiționale de construcție și de protecție a mediului. Vom păstra și renova arhitectura săsească prin intreținerea fatadelor cu materiale naturale, acoperișurilor cu ceramică, a ferestrelor cât și ușilor originale cu lemn, astfel vrem ca oaspeții să simtă cât se poate de mult autenticitatea rurală din veacul trecut, asigurând cerințele actuale de confort, totul într-un ambient rural ce sperăm să impresioneze fiecare turist.

Planurile arhitecturale pentru renovări

„Stimate vizitator al acestui site, dacă te-ai săturat de zarva oraşului şi doreşti să-ţi petreci câteva zile într-un loc liniştit şi totodată fascinant şi interesant, atunci fii convins că la Richiş ai parte de aşa ceva. Un loc mirific în carte vei descoperii lucruri interesante, poveşti haioase povestite de bătrini locului.

Aici vei găsi întodeauna o mâncare gustoasă şi un vin pe care o să-l ţii minte toată viata. Poţi vizita biserica fortificată apoi poţi face drumeţii , ciclism până la satele din aproprierea Richişului , precum şi alte multe surprize pregătite special pentru dumneavoastră. Eu pot să te asigur că vei pleca din Comuna Biertan încărcat de energie.”

Primar,
Mircea Mihai Dragomir

La o discuție cu Mark Treon – Video